Nicolae Bana                                                                 Constantin Iugulescu

Regimentul 1 Dorobanti pe Frontul de Rasarit

Fapte de arme   (2007, Ed. Sitech, Craiova)

Cartea de fata, aflata in manuscris in arhivele Iugulescu, a vazut lumina tiparului in 2007, prin grija dr. farm. G.D. Mogosanu.

C. Iugulescu marturiseste in prefata, ca a scris aceste pagini in amintirea colonelului Virgil Rusu, care i-a fost profesor la Liceul Militar „Mihai Viteazul”. Devenit mai tarziu general, colonelul a fost comandantul Regimentului 1 Dorobanti pe Frontul de Vest.

Mai tanar, Iugulescu, nu a luat parte la razboi, dar cu gandul de a transmite date cat mai exacte, colaboreaza cu unul dintre combatanti, generalul Nicolae Bana, care a facut parte din Regimentului 1 Dorobanti, pe frontul de est, ca ofiter adjutant si cu locotenent colonelul Gheorghe Munteanu, de pe frontul de vest (nu face obiectul acestui volum).

Autorii si-au propus sa respecte cu acuratete adevarul istoric. Sunt precizate, cu exactitate, zilele si orele cand s-au petrecut evenimentele, numarul de pierderi, de prizonieri luati, de patricipanti la actiuni, numele combatantilor, de la caporal, la general. Informatiile au fost extrase din Ordinele de operatii, care se pastreaza in Arhivele Centrale ale M. Ap. N. din Bucuresti si in Arhiva Centrala a M. Ap. N. Pitesti. Sunt relatate aproape zilnic, evenimentele militare petrecute din 3 septembrie 1941, ziua in care s-a emis ordinul de mobilizare pentru Regimentului 1 Dorobanti, pana pe 10 aprilie 1943, cand, revenit in garnizoana de la Craiova, regimentul a lasat la vatra putinii militarii supravietuitori.

Amintim cititorului cartii ca, in 12 iunie 1941, Romania intra in cel de-al doilea razboi mondial. Populatia si armata raspund cu entuziasm chemarii la lupta, formulate prin faimoasa comanda: “Ostasi, va ordon, treceti Prutul”! 

Sirul evenimentelor incepe prin a urmari drumul pe care l-a parcurs regimentul oltean de la Craiova la Odessa, continua prin a descrie caderea Odessei si luptele grele pentru pastrarea ei, inaintarea frontului spre Stalingrad, luptele de aici, infrangerea si retragerea regimentului 1 Dorobanti si drumul pe care l-a parcurs acesta inapoi spre tara. Astfel:

De la Craiova, la Caracal si Corabia, regimentul marsaluieste. Tot drumul si mai ales in Caracal, autoritatile si populatia fac din trecerea lor o sarbatoare. Pe drum de apa, de la Corabia, ajunge la Braila, trecand prin fata portului istoric Turtucaia. Convoiul se imbarca in vagoane de tren cu destinatia Tighina. Aici, trupele primesc botezul focului, cand bombardat de aviatia inamica, regimentul inregistreaza si primele pierderi.

Regimentul intra in lupta la Odessa, in linia intai a frontului, in ziua de 28 sept. 1941, unde ajunge in mars. Misiunea sa era de a inlocui Regimentul 1 Fortificatii. Va ocupa partea din oras cu portul petrolier. Se dau lupte grele pentru cucerirea si pastrarea Odessei. In ziua de 16 octombrie 1941, Odessa cade. Inamicul sovietic, desi incercuit, dispunea de posibilitatea de a se aproviziona prin tuneluri subterane, pe unde se va si retrage, recuperand armamentul. Un tren blindat ataca pe neasteptate, uneori chiar cu tunuri si apoi se replia. Pustile cu luneta faceau victime printre ofiterii  romani, care aveau gradele inca la vedere, pe umeri.

Intre 7 iulie si 30 septembrie 1942, regimentul si-a continuat drumul, de la Odessa spre Stalingrad, intrand tot mai adanc in pamantul sovietic. Se trece Donul. Se cucereste prin lupta grea fiecare palma de pamant, care se pastreaza tot prin lupta.

Trebuie din nou sa amintim cititorului cartii, ca batalia de la Stalingrad, incheiata cu victoria sovieticilor, s-a desfasurat din 21 august 1942, pana in 2 februarie 1943 si ca armata romana a fost mereu acolo, in focul uneia dintre cele mai sangeroase batalii ale istoriei.

Din lipsa materialului documentar, notificarile autorilor se opresc la data de 30 septembrie 1942 si se reiau de la 20 decembrie 1942. Regimentul suferise pierderi majore si restul ramas din el se regrupase. Aceasta reorganizare ar fi putut fi si cauza absentei jurnalelor de operatii.  Sfarsitul anului 1942 a gasit trupele romane slabite, cu rezervele de armament pentru artilerie imputinate drastic. Comunicarea cu trupele amice, mai ales cele germane, era nemultumitoare. In pamantul inghetat nu se mai puteau sapa transee. Nici mortii nu mai puteau fi ingropati. Inamicul si gerul secerau vieti. De cealalta parte, trupele sovietice pareau tot mai viguroase, munitia lor era mereu inlocuita, efectivele umane bine intretinute, bine hranite si echipate de iarna. Cu cateva zile inainte de sfarsitul anului, militarii romani au inceput sa se retraga, distrugandu-si rezervele, ca sa nu intre in mana inamicului. In jurul lor si flancurile germane incep sa cada, rand pe rand, in mana inamicului sau sa se retraga si ele. Teritoriile sunt reocupate de sovietici, iar trupele romane renunta sa contraatace. Din ianuarie 1943, unitatile romane au parte de o retragere grea spre Transnistria, iar pierderile de vieti omenesti continua prin boala si degerare.

Romanii au lasat in urma lor, in pamantul Rusiei si al Basarabiei, cimitire intregi de eroi, cazuti la datorie. Numai dorul de casa mai tinea vie puterea si dorinta militarilor de a supravietui. La 1 martie, se trece raului Bug. Dar iata ca, din acest moment, incalzirea vremii, simpatia localnicilor si limba romana, auzita din nou imprejur, ridica moralul soldatilor. Pe alocuri, chiar, tricolorul romanesc este arborat pe cladirile oficiale din sate. Militarii isi primenesc tinuta. Caii sunt inviorati. Retragerea se poate face cu demnitate si fiecare ostas incepe sa inteleaga ca, “jertfa camarazilor si lupta dusa de romani pentru dezrobirea fratilor subjugati nu a fost zadarnica”. Romanii “se intorceau mandrii de faptele lor de arme din Rasarit” (extras din jurnalul de operatii).

Viziunea de ansamblu si abordarea operatiunilor militare este facuta cu profesionalism de catre autori, ei insisi militari, buni cunoscatori si manuitori ai instrumentelor specifice cercetarii in domeniul istoriei militare.

Din loc in loc, stilul informativ de lucrare stiintifica riguroasa, este incalzit cu o serie de interventii de natura sentimentala, bine alese de autorii lucrarii din jurnalele de operatii. Sunt insemnarile acelor ofiteri inimosi, care au condus trupele romane in lupta, la biruinta, ca si la infrangere.

Apar in carte, liste intregi de nume ale celor cazuti sau evidentiati, liste de morti sau de eroi, asa incat, cei care au avut in familie combatanti pe frontul de est, ar putea sa-i regaseasca.

Unul dintre memoriile capitanului Bana, reprodus la anexa 1, descrie un episod terifiant si puternic incarcat emotional. La incheierea primului bombardament de care are parte, descopera ca transeele sunt si mormintele, incropite la repezeala, ale celor cazuti de curand acolo. Primul sentiment care il incearca este de compasiune general umana : «Nu puteam sa ne dam seama daca cei cazuti si acoperiti cu cateva lopeti de pamant, fara cruci si fara nume, erau ostasi romani sau sovietici. Si unii si altii erau niste eroi ai tarii lor… ». 

Autorii jurnalelor de operatii, totodata si participanti la lupta, au o perceptie inechivoca asupra razboiului dus pentru realipirea Basarabiei. Este, pentru ei, un act de dreptate, «lupta sfanta pentru dezrobire si Cruce », razboi de intregire a neamului.

Va trebui sa asteptam judecata din urma a istoriei, peste ani, in perspectiva timpului si cand pasiunile se vor mai domoli, ea va trage cu nepartinire concluziile obiective, despre conjunctura politica generala, despre ratiunea sau despre lipsa de ratiune din care s-a pornit aceasta actiune militara.

Dar lucrarea de fata, relateaza cu obiectivitate, starea de spirit care domnea in randul populatiei civile in general si armatei romane in special, in acest moment istoric.