- Home
- Colecții
- Personalități
- Domenii
- File de Istorie
- Link-uri farmaceutice
- Noutăți
Relațiile cu Barcelona
20 DE ANI DE LA INFRATIREA SOCIETATII ROMANE DE ISTORIA FARMACIEI CU SOCIETATEA PRIETENILOR ISTORIEI SI STIINTEI FARMACEUTICE CATALANE
Anul acesta, 2013, se implinesc 20 de ani de la Infratirea, in 1993, a Societatii Romane de Istoria Farmaciei (SRIF) cu Societatea Prietenilor Istoriei si Stiintei Farmaceutice Catalane (Societat d’Amics de la Història i de la Ciència Farmacèutica Catalana) (SAHCFC) cu sediul la Barcelona.
Evenimentul a fost considerat deosebit de promitator pentru anii ’90. O societate farmaceutica din Romania se deschidea catre Vestul Europei, restabilind relatiile stiintifice internationale ale tarii noastre, aproape intrerupte, timp de cincizeci de ani.
Prietenia romano-catalana se baza, la momentul respectiv, pe cateva asemanari care au generat afinitati. Fraternizau doua societati farmaceutice tinere, infiintate in acelasi an, 1991, in doua tari latine, europene, care suferisera amandoua de pe urma unui regim dictatorial.
Relatia debuteaza in 1973, la Paris, cu ocazia unui congres international de istoria farmaciei, cand viitorul secretar SRIF, C. Iugulescu (1924-2006) facea cunostinta cu viitorul presedinte al societatii catalane, doctorul Ramón Jordi González (1926-2007).
Cei doi incep o relatie epistolara, care se intensifica dupa infiintarea celor doua societati.
Cand, in 1992, dr. C. Iugulescu face propunerea de infratire a celor doua societati, dr. Ramón Jordi González raspunde cu entuziasm.
Primul pas spre realizarea ei a fost modificarea statutului ambelor societati, pentru a permite aceasta noua activitate.
Dupa un an de demersuri, prin scrisori intre cei doi si consultari reciproce cu membrii societatilor, in 1993, in august, proiectul se realizeaza.
Adunarea Generala a SRIF, decide fraternizarea cu societatea catalana la intalnirea de la Pitesti, in august, 1993.
Iugulescu intocmeste Protocolul de Prietenie (Protocole d’Amitié), prof. dr. doc. Martian Cotrau, presedintele de atunci al SRIF, il semneaza, iar catalanii il primesc cu bucurie.
Iugulescu transmite protocolul lui Jordi, tradus si in limba catalana.
De aici inainte, potrivit protocolului, membrii SRIF vor deveni membrii neplatitori de cotizatie ai societatii catalane si reciproc. Vor face schimb de carnete de acreditare si insigne.
La invitatia societatii catalane, o delegatie de farmacisti romani, va merge la Girona, in 1993, la manifestarea numita I Jornades, organizata de Societatea Prietenilor Istoriei si Stiintei Farmaceutice Catalane. Conducatoarea grupului, Constanta Rizescu, avea misiunea sa aduca in tara potocolul de semnat in original de presedintele Jordi. Romanii vor mai fi invitati si in 1995 la II Jornades.
Societatea catalana trimite noilor membrii romani, multa vreme, buletinul societatii catalane, Butlletí de la Societat d’Amics de la Història i de la Ciència Farmacèutica Catalana (BSAHCFC). Romanii, la randul lor, trimit la Barcelona, exemplare din Revista Farmacia, noutati din viata si activitatea lor si lucrari ale membrilor SRIF.
In nr. 4/1994 al buletinului catalan s-a scris despre adunarea de la Pitesti, iar in nr. 5, al aceluiasi buletin, s-a publicat Protocolul de fraternizare.
In butlletí s-au publicat articole ale romanilor, dari de seama ale SRIF. Buletinul, trimis in multe alte tari francofone, facea ca numele SRIF sa fie cunoscut pana in America Latina.
Ambele societati se informeaza reciproc despre structura organizatiei, despre cercetarile pe care le fac in istoria farmaciei, despre activitatile pe care le desfasoara. Este un schimb de noutati, o comunicare spirituala bogata si diversa. Se trimit reciproc vederi cu Barcelona si Bucuresti, volume de poezii ale farmacistilor. Jordi, a trimis societatii romane, imagini cu tablourile pictate de el insusi. Isi trimit reciproc medalii de onoare.
Relatia romano-catalana va culmina cu intalnirea prilejuita de Congresul al 32-lea International de Istoria Farmaciei, Paris, septembrie, 1995.
Intr-o atmosfera sarbatoreasca si calda, a avut loc seara romano-catalana, cand s-au intalnit farmacistii romani si barcelonezi, in sala Baudens a Spitalului de Instructie al Armatei Val-de-Grâce .
Aceasta reuniune va ramane in istoria relatiilor romano-catalane asa cum a fost caracterizata de C. Iugulescu in memoriile sale: „prima manifestare sentimentala, publica, bilaterala, fara comunicari stiintifice, fara ordine de zi”. O intalnire intre prieteni.
Infratirea Societatii Romane de Istoria Farmaciei cu Societatea Catalana, a insemnat deschiderea spre lume a unei societati stiintifice farmaceutice, dar si inceputul unei serii de relatii cu strainatatea, pe care SRIF le va inscrie printre cele mai importante succese ale sale. Aceasta deschidere a culminat cu al 36-lea Congres International de Istoria Farmaciei din 2003, gazduit de tara noastra la Sinaia, la care au participat un mare numar de invitati din strainatate si unde s-au legat adevarate prietenii.
- Home
- Colecții
- Personalități
- Domenii
- File de Istorie
- Link-uri farmaceutice
- Noutăți