Constantin   Iugulescu                                                  George   Dan   Mogosanu

Din epopeea Serviciului sanitar militar in razboiul pentru independenta Romaniei (cu o privire atenta asupra Serviciului farmaceutic) (Ed. Medicala Universitara Craiova, 2006)

Cartea pe care o prezentam a fost publicata in ultimul an de viata al primului dintre autori. In prefata (cuvant inainte) acesta din urma reaminteste cititorului semnificatia razboiului pentru independenta Romaniei, nu un razboi ca oricare altul, „ci un evenimet unic pentru un secol sau pentru o istorie” si mai declara ca a indraznit, in paginile cartii, dealtfel predominant documentara, sa reactiveze sentimente uitate sau mai rare in zilele noastre, patriotismul si solidaritatea, care au mobilizat armata romana si tara intreaga in acele momente de rascruce din istoria Romaniei. Sentimentul de veneratie al autorilor fata de entuziasmul si sacrificiul militarilor insoteste indeaproape, ca o umbra, fiecare descriere a pregatirilor de razboi sau a actiunilor militare.

Cele cinci capitole sunt desfasurate intr-o ordine fireasca.

In primul capitol suntem informati despre starea Serviciul sanitar de campanie asa cum era el inainte de razboi si cum va deveni in perioada de pregatire a lui, intre 1859-1876. Se descrie actiunea de dotare si reorganizare a serviciului, indeosebi din punct de vedere farmaceutic pe parcursul celor aproape 20 de ani, cat a durat pregatirea. Un rol substantial in pregatire l-a jucat tabara de la Floresti, Prahova si fireste doctorul Carol Davila, promotorul acestei actiuni. Primul capitol se incheie chiar cu o fraza care subliniaza rolul lui Davila: „Prin grija inspectorului general dr. Carol Davila, s-a realizat organizarea, dotarea si pregatirea Serviciului sanitar pentru misiunea de campanie, inevitabila in cazul obtinerii independentei”. [p. 19].

Esential pentru stadiul pregatirilor este momentul publicarii in Monitorul Oastei, in 1866, a tabelelor cu dotarea materiala a armatei. Un alt moment crucial al acestei pregatiri l-a constituit anul 1865, anul elaborararii si publicarii „Regulamentului pentru ambulante”. Urmeaza o descriere a acestui regulament si a elementelor lui componente. Astfel, Serviciul sanitar trebuia sa contina: trusa cu instrumente de chirurgie, ranita de ambulanta, sacii de ambulanta, farmacia-infirmerie, farmacia regimentara si multe altele, a caror descriere poate fi gasita in amanunt in paginile cartii. O imbunatatire substantiala a continutului farmaciilor portative si mobile a fost operata in anul 1872. Atragem atentia cititorului, amator de istorii militare, ca va putea descoperi, reproduse in paginile acestei carti, numeroase ilustratii, harti, portrete inedite de farmacisti militari, toate culese din ziarele si revistele vremii aflate in arhive.

In continuare sunt enumerate si detaliate  o serie de principii tactice care dirijau activitatea Serviciului sanitar in campanie.

Misiunea principala a farmacistului era de a prepara medicamentele, stiut fiind faptul ca nu existau produse tipizate si ca toate produsele erau preparate, relativ „ex tempore”, din plante si substante minerale. Dar in armata, farmacistii erau cei care asigurau, pe front si aprovizionarea cu materiale diverse pentru asistenta ranitilor și bolnavilor.

Primele inventare de materiale farmaceutice, inventare de complet, au fost create de farmacisti militari, a caror nume era la acea vreme de notorietate, ca farmacistul sef al farmaciei militare Francisc Prujinschi, profesor cunoscut in școala lui Davila sau de succesorul sau, Dimitrie Nicolescu. In legatura cu rolul farmacistului in campanie, Davila insusi noteaza ca nici cei mai experimentati medici militari nu ar reusi sa rezolve problemele ranitilor si bolnavilor in razboi, daca nu ar fi dotati cu medicamente, pansamente, materiale sanitare in general.

Astfel pregatita din punct de vedere sanitar, armata romana putea incepe razboiul pentru independenta tarii.

Pentru a intra in atmosfera razboiului, capitolul doi este dedicat cronologiei operatiunilor militare propriu zise, desfasurate in razboiul ruso-turc din 1877-1878. Romanii intra in razboi impotriva Imperiului Otoman in alianta cu armata rusa in 21 aprilie 1877. Armata romana avea o pozitie defensiva si un efectiv de 60 000 de militari. Domnitorul Carol I, comandantul Marelui Cartier General al armatei romane, ordona ocuparea pozitiei de aparare de pe Dunare. Corpul I de Armata urma sa apere malul stang de la Calafat la Bechet, iar Corpul II de Armata, de la Bechet la Oltenita.

Seful sectiei sanitare a Marelui Cartier General era inspectorul general doctor Carol Davila, iar inlocuitorul sau era dr. Iuliu Teodori. Corpurile de armata aveau, la randul lor, comandanti pentru sectiile sanitare. De exemplu, comandantul sectiei sanitare a Corpului II de Armata era generalul Alexandru Radovici, cel care va conduce la numai sapte ani dupa razboi, funerariile doctorului Davila.

Succesiunea operatiunilor militare ar fi in in mod foarte general, aceasta: armata rusa, cu un efectiv de 100 000 de combatanti isi stabilesc Cartierul General la Ploiesti, ocolind capitala, dupa cum s-a convenit pe cale diplomatica. In luna mai, ea preia malul romanesc pana la Giurgiu, in timp ce armata romana se concentreaza in Oltenia in defensiva. In josul Dunarii se afla, la Vidin, Osman Pasa cu o oaste turceasca puternica. La 10 iunie, rusii trec Dunarea pe la Macin si ostilitatile incep.

Rusii mentin trupele romanesti la nord de Dunare, respingand propunerea lor de intra efectiv in lupta. Abia atunci cand armata rusa sufera infrangeri importante in sudul Dunarii, deci abia la mijlocul lunii iulie, se cere interventia armate romane in orice conditii. Astfel ca, armata romana trece Dunarea pe 20 august 1877, la o luna de la solicitarea comandamentului rusesc, perioada in care pregatirile s-au orientat spre ofensiva, refuzata ceva mai inainte.

Dupa ce trecerea este realizata, tarul Alexandru al II-lea, preda comanda trupelor comandantului armatei romane si se compune Armata de Vest. Trecerea armatei romane incepe pe 12 august si se incheie pe 20 august. Pe 21 august, principele Carol I trece Dunarea si constituie Comandamentul romano-rus. Intreaga armata se deplaseaza spre Plevna, inconjurand armata otomana pe la nord si est.

Sunt cucerite pe rand, reduta Grivita si garnizoana Rahova, iar pe 28 noiembrie turcii parasesc Plevna infranti. In focul ultimei lupte, Osman pasa, comandantul trupelor este ranit si se preda colonelului roman Cerchez. Inainte ca acesta sa raporteze predarea si sa ceara de la Carol dispozitii, generalii rusi se grabesc sa ceara comandantului turc capitularea neconditionata.

Din loc in loc, printre informatii, autorii ne confrunta cu imagini spectaculoase, de-a dreptul cinematografice: soldatul Ion Grigore, care luase steagul redutei Grivita, il arunca demonstrativ, asa cum cerea traditia, la picioarele comandantilor. Sau, pentru a-si impresiona adversarii, turcii recurg la un act de mare cruzime, infigand capetele celor doi comandanti romani luati prizonieri, eroii Valter Maracineanu si George Sontu. Temandu-se mi ales de lupta la baioneta, turcii sunt atrasi de soldatii nostri, mai ales in luptele corp la corp, mai curajoase, dar mai sangeroase. Caderea Rahovei e apreciata ca o victorie romaneasca, dat fiind numarul covarsitor de combatanti din partea armatei romane.

De aici inainte, teatrul de razboi se deplaseaza spre Constantinopol, iar Armata de Vest se desfiinteaza. Armata romana se reorganizeaza, avand misiunea de a ocupa garnizoanele turcesti de la Belogradgic, Lom Palanka și Vidin, de a mentine ordinea la Plevna, Nicopole și Rahova, de a escorta prizonierii si a transporta ranitii.

Luptele continua pe timpul iernii anului 1878. Serbia declara razboi Turciei, punand-o intr-o situatie si mai proasta decat era. Romanii inainteaza alaturi de aliatii lor. Pe 12 ianuarie, la Smardan si Inova ostirea romana scrie o noua pagina glorioasa in istoria neamului.

Cercul se strange in jurul Vidinului, ultima enclava turca. Si locuitorii cetatii doresc capitularea orasului. Dupa caderea Vidinului, urmeaza capitularea Turciei si Armistitiul de la Adrianopol, 19 ianuarie 1878. Partea romana e exclusa de la negocieri. Sacrificiul si moartea   s-au putut imparti. Victoria si libertatea, nu. Pretextul: Romania nu era inca independenta in ochii Europei. Pacea de la San Stefano, 19 februarie, sfideaza din nou Tarile Romane, dand Rusiei dreptul sa stationeze doi ani pe teritoriul romanesc. Mihail Kogalniceanu condamna atitudinea Rusiei intr-o scrisoare adresata consulului general rus si tara intreaga protesteaza. Rusii ameninta cu dezarmarea armata romana. Printul Carol, gata de lupta cu rusii, ordona reocuparea pozitiilor defensive. Din fericire, lupta va continua numai pe plan diplomatic si cauza noastra va fi sustinuta de diplomatii romani in fata puterilor europene.

In final avem parte de victorii diplomatice, dar si de pierderi. Romania castiga de la turci Dobrogea, vechi pamant romanesc si recunoasterea independentei, dar pierde Basarabia strabuna, inghitita cu rapacitate de Imperiul Tarist.

Cartea continua cu cateva pagini de adevarata virtuozitate litarara. Informatiile exacte sunt puncte de rezistenta a unei tesaturi stilistice delicate. Capitolele se deruleaza sub titluri care vorbesc de la inceput despre natura continutului lor: „Moralul ostasilor romani si spiritul lor de sacrificiu in razboiul pentru independenta” si „ Eroismul ostasului roman descris de medici romani si straini”.

Asiguram pe cititorul carti ca va avea parte de cateva pagini la fel de interesante pe cat de frumoase.

Capitolul trei, bogat ilustrat, revine asupra activitatii Serviciului sanitar, care este urmarit pe parcursul luptelor, din 21 aprilie 1877, de la aparitia primilor raniti, pana la ecoul pe care l-a avut contributia Corpului de sanitari militari la obtinerea independentei in publicatiile straine.

Desi fara experienta de razboi, sanitarii militari se simteau puternic motivati sa-si indeplinineasca misiunea de lupta. Odata cu intreaga armata, Serviciul sanitar este mobilizat in 21 aprilie, 1877. Inspectorul general Carol Davila era seful sectiei sanitare a Marelui Cartier  General. Avea in subordine sapte medici principali, zece medici de regiment și sapte medici de batalion. Erau in total 25 de medici in tot comandamentul. Pentru numele lor și alte detalii, ca si pentru numele farmacistilor se face trimitere la anexele, sase la numar, pe care le gasim la sfarsitul cartii. Trebuie sa spunem ca in toata tara se aflau in momentul respectiv 411 medici si 195 de farmacisti. Dar mai trebuie sa spunem ca toti celalti medici, ca si studentii medicinisti si studentii romani din strainatate, intorsi in tara din proprie initiativa, s-au simtit implicati razboi, participand cu trup si suflet la castigarea independentei Romaniei. Existau in dotarea armatei sapte ambulante militare, una a Marelui Cartier General, cinci ale diviziilor si una de Cruce Rosie. Fiecare ambulanta avea sase trasuri mari. Medicii si sanitarii insoteau indeaproape trupele. In interventiile chirurgicale se aplica numai antisepsia. Asepsia nu era inca cunoscuta.

La trecerea Dunarii fiecare regiment avea doi, trei medici, un farmacist sau subfarmacist și 12-24 sanitari. Fiecare uniate avea o trasura speciala si o farmacie de campanie. La dreapta Dunarii, asistenta ranitilor era condusa de dr. Davila, iar la stanga de dr. Capsa, care se ocupa de ranitii care erau adusi in tara. Dr. Iacob Felix asigura munca de teren. De la Turnu Magurele, ranitii erau transportati la Bucuresti sau in capitalele de judet, unde erau improvizate spitale, mai sau mai mici, in cladiri sau in baraci. Toata tara participa la razboi, fiecare in felul sau. Femeile romane s-au remarcat in ingrijirea ranitilor. Romanii cu dare de mana au contribuit baneste.

In trenul sanitar, destinat transportarii ranitilor, farmacia ocupa un vagon intreg.

Pe linia frontului, pe soseaua Bulgareni-Plevna, Davila a amenajat o tabara, un adevarat spital de front, ferit de focul luptelor si protejat de semnul Crucii Rosii, iar la Mecica, Ambulanta Marelui Cartier General, sub conducerea dr. Fotino. Era centrul principal de evacuare a ranitilor. Aici fusese instalat si depozitul de farmacie. Atat Davila cat si alti doctori (dr. Ursulescu), care au indeplinit misiuni umanitare si au dispus asistarea ranitilor rusi au fost decorati cu ordinul militar rusesc ”Sf. Stanislas”.

Ziua de 30 august, ziua luptelor de la Grivita a fost o zi grea pentru serviciului sanitar. Despre aceasta zi si despre zilele urmatoare, nici nu a fost timp sa se scrie. Abia mai tarziu s-a putut consemna in jurnalele de operatii, munca medicilor si a celorlalti sanitarilor din noaptea infernala spre 31 august. Se continua descrierea actiunilor sanitarilor, in mod amanuntit, pana in octombrie, cand Ambulanta Div. a IV-a s-a deplasat spre vest. Din aceasta pozitie, s-a cerut o mica farmacie portativa, cu multa chinina, bismut subnitric, opiu si cloroform. Mai departe continua deplasarea ambulantelor spre vest si nord-vest.

O mentiune interesanta, care ne duce cu gandul la pangarirea trupurilor prizonierilor romani de catre turci, ne spune ca dupa caderea Plevnei au fost preluati 1 400 de raniti turci, care au fost ingrijiti de sanitarii romani, care a respectat, in acest mod, Conventia de la Geneva.

In noiembrie si decembrie, 1877, gerul si viscolul au creat mari dificultati in evacuarea ranitilor. Dupa anuntarea armistitiului, combatantii inceteaza lupta, dar sanitarii continua ingrijirea, evacuarea si internarea ranitilor. Dificultatile si lipsurile se acutizeaza. Hrana pentru bolnavi si medicamentele lipsesc. Davila se instaleaza la Poiana Mare, unde era punctul de conducere sanitar central. Incordarea relatiilor cu rusii au facut ca, in luna mai, efectivele militare sa fie concentrate pe Olt. Aici s-au deplasat si ambulantele. Prima ambulanta a fost Ambulanta Div. a IV-a, condusa de dr. Stravescu, care s-a instalat la Slatina, in corturi.

In sfarsit, in luna august 1878, dupa ce tensiunile politice s-au domolit, Serviciul sanitar romanesc a trecut la organizarea de pace.

Din datele oficiale, care s-au publicat dupa razboi, aflam ca peste Dunare au fost tratati 3 043 de raniti si 5 094 de bolnavi.

Serviciul sanitar militar si civil si-a indeplinit, cu succes, misiunea incredintata si a primit distinctii si aprecieri. Ambulantele romanesti au fost cele mai bine organizate dintre ambulantele combatantilor. Au recunoscut acest lucru si rusii, prin vocea cunoscutului chirurg militar, Pirogov. Multi dintre sanitari s-au contaminat sau chiar au cazut secerati de gloantele inamicului. Davila insusi si-a riscat viata fara ezitare, sfidand moartea. Pe campul de lupta se deplasa cu ajutorul unui un baston. Carol I scria: „Davila e pretutindeni acolo unde e nevoie de el”. Insasi prezenta lui carismatica printre militari si puterea exemplului dat, au determinat comportarea laudabila a sanitarilor in razboiul pentru independenta. Dar sacrificiul personal a fost mare. Afectiunile capatate prin contaminare de la militarii bolnavi si in urma conditiilor grele incercate, antraxul, dizenteria, nevralgia sciatica, i-au scurtat viata. Marele om, care a facut glorie in razboiul pentru independenta Romaniei s-a stins inainte de vreme, la numai 56 de ani, consternand si indurerand intreaga tara.

Capitolul 4 si 5 al cartii, este dedicat in intregime farmaciei militare romanesti, asa cum s-a prezentat ea in razboiul de independenta, cum a fost organizata in perioada pregatirilor pentru razboi si chiar cum era inainte de sosirea lui Davila.

Desigur ca venirea lui Davila a imprimat un curs ascendent organizarii farmaciilor ostasesti. Dar si inainte de sosirea lui Davila, exista in armata o farmacie Centrala in Bucuresti si altele in garnizoanele Craiova, Iasi si Galati si farmacii mai mici in cadrul liniilor de carantina din sudul Dunarii. Cel care a aplicat planul de reorganizare a lui Davila in perspectiva razboiului si a operat modificarile la nivel structural, a fost Francisc Pruzinsky, farmacistul sef al armatei. El a centralizat farmaciile ostasesti, a concentrat aprovizionarea si a pus la punct un sistem de contabilitate foarte eficient. Dupa aparitia farmacopeei romane, activitatea practica in farmacia militara se desfasura potrivit prevederilor ei, iar din 1874, potrivit prevederilor Farmacopeei a II-a.

Dupa intoarcerea lui Davila din razboiul franco-prusac, dupa 1859, dotarea de campanie a inceput sa se imbogateasca. S-au creat primele sase farmacii portative. Dupa 1862, s-au creat cinci depozite sanitare militare. In 1874 este introdus un nou tip de farmacie portativa, pe trasura. Pentru dotare, Davila a comandat materiale sanitare din Anglia si Franta. Farmacia militara capata din ce in ce mai multa experienta de campanie. Se pregatea pentru razboi!

In 1876, existau in armata 23 de ofiteri farmacisti, militari activi, tineri, pregatiti in scoala lui Davila, toti elevi ai farmacistului Pruzinsky, care murise inainte de razboi. Farmacistul sef al devenise Dimitrie Nicolescu.

Impreuna cu subfarmacistii, ei au format corpul farmacistilor si subfarmacistilor participanti la razboiul pentru independenta. Fotografiile lor, scurte biografii si scurte caracterizari, le gasim in capitolul cinci al volumului. Fotografiile de epoca ne confrunta cu cateva figuri impunatoare de barbati in floarea varstei, chipuri grave de ofiteri ai armatei romane, cu piepturile acoperite de decoratii. Sunt, cei mai multi, de nationalitate romana, de varste apropiate, nascuti intre 1841-1854, mai ales in satele romanesti. Media de varsta era de 30 de ani. Cei mai multi au fost decorati cu ordinul „Steaua Romaniei” si cu alte decoratii comemorative.

Nu mai putin merituosi, subfarmacistii erau de trei categorii: studentii, care se pregateau sa fie ofiteri farmacisti, subfarmacistii activi  (de profesie) si subfarmacistii rezervisti. Gasim in carte fotografiile si biografiile lor si cateva cuvinte calde de lauda. Unii studenti civili au participat la razboi ca voluntari. Mai tarziu și ei au fost numarati, pe buna dreptate, printre veteranii de razboi.

Cartea se incheie cu sase anexe, care regrupeaza evenimentele, personajele, bataliile sistematizandu-le, aranjandu-le in tabele, pentru a fi usor de consultat.

Este, desigur o lucrare profund documentara de istorie militara. Exactitatea informatiilor, rigurozitatea datelor ne dau masura probitatii profesionale, a calitatilor indubitabile de farmacoistorici ale autorilor. Stilul este limpede, fraza scurta si clara. Dar, exista randuri, pagini sau subcapitole intregi in care predomina lirismul, sunt cele care descriu starea de spirit si entuziasmul patriotic, care a cuprins intreaga ostire si intreaga tara, in fata acestei noi perspective, orizontul independentei, proclamarea romanilor ca natiune de sine statatoare.