- Home
- Colecții
- Personalități
- Domenii
- File de Istorie
- Link-uri farmaceutice
- Noutăți
CAROL ANTON DAVILA
n. 1828 Parma (Italia)
d. 1884 Bucuresti

BUST DR. DAVILA – copie de bronz dupa C. Brancusi. A inlocuit originalul mutat la Muzeul Militar National in 1990. Se afla in curtea Spitalului Militar Central. Lucrarea este inscrisa in Lista monumentelor istorice din România/București;
Este cunoscut drept parintele invatamantului medical superior si mediu, militar si civil.
A fost reformatorul sistemului romanesc de sanatate.
Medic si farmacist militar roman de origine italiana.
Deschizator de drumuri in sistemul sanitar modern romanesc, doctorul Davila a organizat si modernizat sistemul de sanatate in Principatele Romane.
A fost artizanul invatamantului medical si farmaceutic romanesc si a sustinut recunoasterea lui in strainatate, recomandand absolventi romani ai scolii sale din Bucuresti pentru sustinerea doctoratului la scolile superioare de medicina din Apusul Europei.
A organizat si dotat Serviciul sanitar de campanie cu aproape 20 de ani inainte de inceperea razboiului pentru independenta Romaniei, incat sanitarii oastei, astfel organizati si bine pregatiti au contribuit substantial la obtinerea victoriei.
A avut initiativa salutara de a recomanda elaborarea primei farmacopei nationale, 1862, realizare care facea parte din planul de asigurare a independentei practicii farmaceutice romanesti fata de vecini.
Medicina si farmacia romaneasca i-a consacrat in istorie, locul celei mai de seama personalitati care a schimbat fata sistemului medical romanesc. Davila l-a adus la nivel european, emancipandu-l din perioada bizantina, in care se afla la venirea sa in tara.
BIOGRAFIE
Carol Davila, pe numele de nastere italian, Carlo Antonio Francesco d’Avila (in franceza Charles d’Avila) s-a nascut la 8 aprilie 1828, la Parma, in Italia si a murit la Bucuresti, in 1884, in ziua de 24 august. Parintii biologici nu sunt cunoscuti. Nimic din ceea ce se speculeaza despre originea lui nu a fost confirmat oficial. Dar se stie ca tutorele lui era un personaj bogat si instruit, care s-a preocupat sa-i dea o educatie aleasa si ca mama naturala era de origine nobiliara. Si identitatea tatalui sau e necunoscuta, dar dupa asemanarea fizica izbitoare, este posibil, asa cum spun unii biografi, sa fi fost chiar marele Franz Liszt. Si-a petrecut prima copilarie in Bretania. De acolo a plecat la Frankfurt pe Main. La varsta de zece ani a revenit in Franta si a urmat liceul la Limoges. La 15 ani s-a angajat, timp de doi ani, stagiar la farmacia lui Leon le Saut din Nantes. A continuat ca stagiar de farmacie la farmacia lui C. S. Ollivier in Angers. La finalul stagiilor a primit calificative excelente, iar in certificatul de atestare i s-a acordat „increderea deplina” si „stima generala”, dupa obiceiul vremii. A fost ucenic farmacist pana la absolvirea gimnaziului si pana la promovarea examenului de bacalaureat. In toamna anului 1847 s-a inscris la Scoala Pregatitoare de Medicina si Farmacie din Angers, unde a urmat cursuri timp de cinci ani. A fost un student stralucit, ceea ce a facut sa fie acceptat prin concurs in postul de preparator de chimie, farmacie si istorie naturala. Se spune ca a participat la evenimentele revolutionare din jurul anului 1848, ca a fost arestat in 1851 si ca a petrecut, o scurta vreme, in inchisoarea de la Conciengerie.
In 1849 a participat la combaterea epidemiei de holera, izbucnita in Champagne si Cher, in Franta, cand a folosit cu succes picaturile, care ii poarta numele si sunt utilizate si astazi. A compus „picaturile Davila”, potiune originala numita si „tinctura anticolerina”, binecunoscuta si folosita in Romania pana nu demult. Pentru prepararea ei, a adaptat formulele celor 12-13 tincturi anticolerice, folosite in sec. al XIX-lea. Tot in aceeasi perioada a inventat un mic aparat pentru prepararea siropului de eter si un aparat pentru incalzirea bolnavului de holera (1849). A avut o adevarata pasiune pentru chimie. Si pentru ca o stapanea foarte bine, a fost preparator la cursul celebrului chimist Godefroy si a colaborat cu profesorul chimist Daviers si Trouessart. Aplecarea sa catre chimie l-a ajutat sa patrunda mai bine, la medicina, fiziologia si terapeutica. Mai tarziu, la Bucuresti, el va preda chimia la Scoala Nationala si va dota laboratorul de chimie la standarde apusene. Va tine cursuri de initiere in chimie, la Bucuresti, la Scoala Nationala, cursuri deschise tuturor. Cursul era “trebuincios pentru toate clasele si meseriile” [2), p. 7]. C. A. Rosetti, participand la aceste cursuri, va scrie un articol elogios la adresa doctorului Davila in ziarul “Romanu” in 1858.
In 1852 Davila absolva medicina. La 23 februarie 1853, dupa sustinerea tezei de doctorat, este declarat doctor in medicina si chirurgie la Paris. In acelasi an porneste spre est pentru a-si indeplini misiunea care ii fusese incredintata in Tara Romaneasca.
Carol Anton Davila, medic si farmacist militar, soseste in 13 martie 1853, la Bucuresti, ca proaspat absolvent al Facultatii de Medicina din Paris si al scolilor de farmacie din Nantes si Anger. Initial a fost chemat de Barbu Stirbei sa reorganizeze serviciul sanitar al armatei romane. Semnase un contract pe o durata de trei ani. Va ramane la Bucuresti pana la sfarsitul zilelor sale, iar reorganizarea pe care a facut-o in sistemului medical romanesc precum si crearea invatamantului medical civil si militar, vor insemna foarte mult pentru tara noastra. In istoria medicinii si farmaciei romanesti reformele lui vor marca o noua era medicala, un moment crucial, de schimbari organice, iar ceea ce se va petrece, din punct de vedere organizatoric, inainte si dupa Davila, se va raporta mereu la trecerea lui prin tara noastra.
A fost, o vreme, membru in misiunea diplomatica franceza si a primit aprobarea parlamentului pentru a deveni cetatean roman naturalizat in 1864, atunci cand rolul sau in progresul tarii si devotamentul sau fata de romani au devenit incontestabile.
Despre calitatile sale intelectuale si morale, despre personalitatea lui, au scris mult atat contemporanii, cat si biografii sai mai tarziu si toti cei care, la un moment dat, i-au analizat viata si faptele. Era un om de actiune, conducator innascut, bun organizator si administrator. Lua cu rapiditate deciziile cele mai potrivite si prin dispozitii ferme, se asigura ca hotararile lui erau respectate. Avea un temperament latin, iute la manie, dar deosebit de activ, chiar tumultos. Generalul medic si profesor Athanase Demosthen, ii schiteaza portretul in cele mai potrivite cuvinte: „a avut o activitate devoranta, impetuoasa, furtunoasa, fara seaman si fara preget”. Avea o viziune de ansamblu absolut speciala, dar asigura bunul mers al lucrurilor pana in cele mai mici amanunte. Capata repede experienta si o adapta perfect unor situatii asemanatoate. Aplecarea lui catre progres era de notorietate, atat in stiinta, cat si in organizare. A fost un reformator. A modernizat sistemul sanitar civil si militar. Dar mai presus de toate, venind in Tara Romaneasca, a devenit un patriot autentic, care si-a indreptat actiunile sale intotdeauna in sensul protejarii locuitorilor tarii sale adoptive, a bolnavilor, copiilor, saracilor si orfanilor romani, carora le-a adus numeroase beneficii. Avea o inima mare si un suflet nobil. A avut, ca un roman adevarat, viziunea Marii Uniri din 1918, sustinand unitatea tuturor romanilor, munteni, moldoveni, dar si ardeleni. El insusi a facut pasi importanti de unificare culturala, deschizand scoala sa de medicina pentru ardeleni, care se bucurau de aceleasi drepturi cu studentii originari din Tarile Romane. Potrivit principiilor sale, in 3 aprilie 1866, a zadarnicit o miscare separatista la Iasi si i-a destituit pe conservatori. A fost un profesor eminent, cu vederi largi, care a incurajat studentii medicinisti sa mearga mai departe la scolile din Apusul Europei si care a sustinut cu toata forta recunoasterea studiilor facute in scolile infiintate de el. A fost un militar brav, un bun organizator pe campul de batalie in Razboiul pentru Independenta Romaniei (1877-1878). Dupa cum relateaza ziarul “Resboiul”, publicatie a acelor vremuri, era prezent pretutindeni, pe campul de lupta, inconjurat de medici militari umani si veterinari, evaluand starea ranitilor, organizand si insotind transportul lor catre spitalele ambulantei, incurajandu-i pe militari si riscandu-si viata fara ezitare. In randul militarilor s-a bucurat de o rara autoritate si popularitate.

FOTOGRAFIE DE ARHIVA – din 1938, facuta la inaugurarea bustului lui CAROL DAVILA in curtea Spitalului Militar din Alba-Iulia in prezenta fiicei sale Elena Petricari-Davila
A fost „un model de gandire sociala, sistematica, principiala, stiintifica si materialista, exemplu de viata pusa in slujba societatii, progresului si umanitatii… ”. A fost „o sinteza a celor mai puternice trasaturi pozitive ale spetei umane: forta barbateasca, tenacitate si vointa, tact, sensibilitate si umanitarism….” [1), p.88].
Despre medaliile pe care le detinea dr. Carol Davila, vorbeste prof. dr. Dimitrie Grecescu, botanist, in „Schitare din viata si activitatea generalului dr. Carol Davila”, carte aparuta in 1903. Davila detinea Legiunea de onoare a Frantei, in grad de cavaler, Ordinul Medgidia, clasa a II a, data de guvernul otoman pentru ingrijirea ranitilor turci afectati de holera. A fost distins si cu Steaua Romaniei in grad de comandor, Crucea ordinului rusesc Sf. Ana in grad de comandor, Ordinul Osman in grad de comandor, Ordinul Coroana Romaniei, cu crucea de mare ofiter, Medalia Virtutea Militara de aur si inca multe altele.
S-a casatorit cu Maria Marseille in 1859, dar aceasta a murit dupa un an, la nasterea fiului lor, care nu a supravietuit nici el. Dupa moartea primei sotii, Davila a restituit zestrea primita socrului sau, doctorul Marseille. Este de notat ca Sultana Marseille, mama Mariei, si-a donat, la randul ei, dota azilului Elena Doamna. Dupa un an Davila s-a recasatorit cu Ana Racovita, care i-a daruit patru copii: Alexandru, Elena, Zoe si Carol. A ramas in istorie, de trista celebritate, moartea timpurie a sotiei sale, Anica, otravita, printr-o intamplare nefericita cu strignina, confundata de doctorul familiei cu chinina. A fost un sot si un parinte bun, dupa cum se poate deduce din scrisorile personale, facute publice de fiica lui, Elena Petricari Davila. Scrisorile, de aleasa frumusete si sensibilitare, dau masura talentului literar al doctorului Davila, talent transmis, se pare, fiului sau cel mare, Alexandru, cunoscut poet si dramaturg roman, autor al capodoperei Vlaicu-Voda.
Generalul de divizie Carol Davila a fost inmormantat cu onoruri militare, in 26 august 1884. Parada de inmormantare, comandata de generalul Radovici, a fost grandioasa si deosebit de trista. A fost una dintre cele mai fastuoase ceremonii funebre ale secolului. Prin ordinul circular dat in 27 august 1884, s-au dat dispozitii sa fie de fata obligatoriu toti ofiterii superiori si asimilati (necombatanti) din Bucuresti. Dar vor fi de fata si numeroase personalitati civile din viata publica, din lumea medicala, universitara, de pe inalta scena politica romaneasca. Cei care nu au putut veni au trimis telegrame de condoleante, manifestandu-si regretul cu sinceritate si suferinta. Militarii au purtat uniforme de ceremonie. Un pluton de jandarmi calari, a deschis si inchis marsul funebru. Un batalion din Rosiori cu paisprezece siruri de infanteristi, cu drapel si muzica, a continuat ceremonia. A urmat un alt batalion din Rosiori, doua escadroane calari si o baterie calareata formata din sase tunuri. Decoratiile defunctului general au fost asistate de noua capitani si tot atatia locotenenti. Slujba de inmormantare s-a tinut, dupa dorinta lui Davila, de preoti ortodoxi, care s-au intrecut in executie. Multe dintre cele 45 de coroane, contineau, in mod simbolic, frunze si flori de laur. Despre acest eveniment ziarele romanesti vor scrie multa vreme. Mormantul sau, alaturi de al sotiei sale, se afla pe dealul Cotrocenilor, pe locul fostului azil Elena Doamna, ctitorie a lui Davila, „numit si cel mai iubit copil al sau”[1), p.87] si de care s-a ingrijit, ca o activitate de suflet si Ana Davila, sotia lui. Monumentul funerar s-a ridicat in 1903 si este impodobit cu o placheta dreptunghiulara cu bustul lui Davila, lucrata de Mazer si Wilhelm Stuttgard.
Va fi comemorat mereu de atunci, atat pe plan national, in Bucuresti si in multe orase din tara, cat si pe plan international, in cadrul UNESCO. Va fi comemorat cu orice prilej ivit de-a lungul timpului. In 1930, cu ocazia sarbatoririi centenarului nasterii generalului s-a batut o medalie comemorativa din bronz. In 1903 se va sarbatori si semicentenarul sosirii lui Davila in tara. Militarii sanitarii romani il vor comemora odata cu Centenarul Razboiului de Independenta, in 1977, iar in 1978, farmacistii din toata tara, vor sarbatori cu fast, 150 de ani de la nasterea lui Davila. In 1984 s-au aniversat 100 de ani de la moartea lui.
Il vor comemora si revendica, inscriindu-l printre predecesorii lor de elita, atat medicii, cat si medicii militari, farmacistii, cat si farmacistii militari, veterinarii, chimistii, botanistii, legistii, profesorii din mediul academic si toti cei carora le-a adus servicii in breasla lor si cu care a interferat constructiv si creativ la un moment dat.
Functiile si realizarile lui cele mai importante se pot rezuma astfel: a fost sef al Spitalului Militar Central si al institutiilor anexe, depozite sanitare, companii sanitare. A organizat Serviciul sanitar cu 20 de ani inainte de razboiul pentru Independenta Romaniei, iar pregatirea personalului sanitar mediu a initiat-o chiar mai inainte, in 1832, in Spitalul Ostasesc din Bucuresti, printr-o scoala practica la patul bolnavului. Dupa intoarcerea sa din razboiul franco-prusac din 1870-1871, a declansat marea actiune de dotare a ostirii romane cu materiele sanitare pentru campanie. Datorita organizarii realizate dupa principiile lui si a dotarilor, multe aduse din strainatate de insusi Davila, dar si datorita prezentei lui in focul luptei, ca sef al Sectiei sanitare a Marelui Cartier General in razboiul pentru independenta Romaniei, Serviciul sanitar a avut un comportament exemplar in razboi. A fost sef al Serviciului sanitar militar si sef al serviciului sanitar civil. A fost efor al Eforiei Spitalelor civile. A intemeiat invatamantul medical, farmaceutic si veterinar din Romania. A infiintat gradina botanica din Bucuresti azilul Elena Doamna si prima organizatie a copiilor romani, “Micii dorobanti”.
Doctorul Davila si invatamantul medical romanesc

PLACHETA DREPTUNGHIULARA – din alama cu bustul lui Davila in basorelief, lucrata de Mazer si Wilhelm Stuttgard. Are dimensiunile de 70 / 47,3 mm
Venind in tara, Davila a observat, printre altele, lipsa medicilor de nationalitate romana si ocuparea aleatorie a functiilor oficiale in sistemul medical din Tara Romaneasca. In legatura cu aceasta ultima situatie el va introduce, mai tarziu, cand va avea autoritatea necesara, obligativitatea concursurilor pentru ocuparea de posturi, devenita o traditie de necontestat si pana in ziua de azi in domeniul medical. De-a lungul istoriei, nici o schimbare de regim politic nu a putut schimba acest lucru. A constatat, de asemenea, ca era necesara infiintarea cel putin a unei scoli autohtone de medicina, care sa sustina, din interior, reorganizarea serviciului sanitar al armatei, scopul venirii sale in tara. Nu dupa multa vreme, reformele sale s-au extins si asupra sistemului sanitar civil, iar realizarile sale in invatamant au cuprins si pregatirea medicilor de medicina civila. Cea mai mare parte dintre asolventi de medicina militara au profesat in medicina civila. De aceea Carol Davila este considerat, in primul rand, fondatorul invatamantului medico-farmaceutic universitar romanesc, reusind in numai doi ani sa il fundamenteze, iar in 4 decembrie 1855, sa il inaugureze. Dar acest moment era doar un inceput de drum. Creeaza, astfel Scoala de Mica Chirurgie sau de Felceri, la Spitalul Ostirii de la Mihai Voda, care dupa un an a devenit Scoala de Chirurgie. In 1857, aceasta se va transforma in institutie de invatamant universitar, sub numele de Scoala Nationala de Medicina si Farmacie, care pregatea ofiteri de sanatate si farmacisti pentru serviciul sanitar al armatei, al spitalelor si districtelor. Dar, absolventii erau repartizati atat in sectorul militar, cat si in cel civil. Scoala era organizata potrivit modelului francez. In 1857 a fost recunoscuta de guvernul francez si in 1858 de cel italian. Acest lucru permitea absolventilor sa isi continue studiile, respectiv sa isi ia doctoratul in strainatate, la Paris, Torino sau Montpellier. Dar, desi, aceste succese ale sale l-au indreptatit sa fie apreciat de istorie drept „parintele” invatamantului superior medical romanesc, nu a trait deajuns pentru a vedea planurile sale desavarsite. Chiar, mai mult decat atat, interesele marunte ale unor personaje marcante ale vremii, l-au indepartat de la conducerea invatamantului medical. El va muri inainte da a vedea infiintate facultatile independente de medicina veterinara si farmacie (1923) pe care le-a separat de medicina umana in 1862, fara insa, a le da statutul de scoli superioare de sine statatoare.
A fost cel care a oficializat denumirea de farmacist si farmacie. Printre altele a fost chiar medic consultant, in 1872, in suburbia Otelari din Bucuresti. Davila era medic, farmacist si era chimist, desi nu detinea o diploma in chimie. A fost unul dintre primii medici care au practicat transfuzia, atunci cand mai existau rezerve fata de aceasta manevra medicala. A fost cel care a introdus in armata romana, asepsia si antisepsia, proaspat create de dr. Josep Lister.
Doctorul Davila si armata romana
Imediat dupa venirea sa in tara, a fost numit la conducerea Serviciului Sanitar al Ostirii si conducerea Spitalului Ostasesc din Bucuresti. La inceput i s-a acordat gradul de supramedic, (oberstab-doctor), al ostirii, corespunzator gradului de maior. A fost avansat la gradul de colonel (1859), apoi la gradul de general de divizie, in 1860. Cand a devenit general avea 32 de ani. In 1860, in timpul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a intrat in statul major al ostirii si in statul major domnesc, apoi in Marele Stat Major al armatei, creat in 1875 si in Cartierul General pe timpul Razboiului de Independenta, deci sub domnia regelui Carol I. Carol Davila a fost considerat, de asemenea, pe buna dreptate si fondatorul invatamantului superior medico-militar. Cum din invatamantul medical civil, in anul 1869, erau scoase din programa de invatamant toate disciplinele cu caracter militar, in 1884, cu cateva luni inainte de disparitia sa, el a infiintat Institutul Medico-Militar. Dar trebuie sa precizam ca, inainte de aceasta punere in drepturi a invatamantului medical-militar, primii medici de batalion romani au fost formati tot in scolile infiintate si conduse de Davila, inca din 1859. Ulterior, acesti absolventii ai Scolii Nationale de Medicina si Farmacie, au fost acceptati ca doctoranzi si si-au luat titlul de doctori in medicina la Paris, pe baza certificatelor semnate de doctorul Davila. In anii 1862-1864, in continuare, alti bursieri, formati la scoala medico-militara a lui Davila, au plecat in strainatate, in Franta, Italia si Germania. In acesta fel s-a format Corpul ofiterilor medici, farmacisti si veterinari romani. Baza oficiala de organizare a acestui corp de armata, la propunerea lui Davila, a fost pusa prin decretul emis de Alex. Ioan Cuza, in care se precizau gradele, ierarhia si numarul de posturi de medici si farmacisti militari in ostire. De atunci si pana azi s-a perpetuat traditia ca, dupa primii trei ani de studii, studentilor la medicina militara sa li se acorde gradul de ofiteri de armata.

MEDALIE COMEMORATIVA – medalie din bronz batuta cu ocazia sarbatoririi centenarului nasterii generalului, 1928; diametrul 80 mm, gravor Andre Lavrillier; pe aversul medaliei GENERAL DOCTOR CAROL DAVILA, bust cu privirea spre stanga
In sensul fundamentarii invatamantului elementar medico-militar, Davila a creat corpul de subchirurgi, subfarmacisti si subveterinari. In mod concret, acestia, avand pozitia de subofiteri sanitari in armata, astfel instruiti de catre medicii militari, dupa dispozitiile lui Davila, au fost de un nepretuit ajutor in Razboiul pentru Independenta Romaniei.
Ca expresie a compasiunii pe care a aratat-o intotdeauna fata de prizonierii de razboi, in 4 iulie 1876, contribuie la infiintarea Crucii Rosii Romane si la aderarea noastra la Conventia Internationala de Cruce Rosie de la Geneva.
Doctorul Davila in fruntea serviciului sanitar civil
Potrivit unora dintre biografii sai, la scurt timp dupa venirea sa in tara, Carol Davila a inteles bine situatia sanitara in care se afla Tara Romaneasca in acel moment istoric. Cu trecerea timpului a aprofundat nevoile sanitare ale tarii, iar la momentul potrivit, atunci cand a fost investit cu autoritatea necesara, a putut sa ia masurile cele mai potrivite. Astfel ca, se poate spune, fara a gresi, ca doctorul Carol Davila a reorganizat si modernizat sistemul de sanatate din Principate Romane. Domnitorul Alex. Ioan Cuza l-a desemnat sa aduca la nivel european spitalele si azilele romanesti. In 15 sept. 1859, Davila a fost numit sef al serviciului sanitar din Principatele Unite. Realizand bine prioritatile medicale, a inceput prin a desfiinta vechiul Comitet al Carantinelor, infiintand un Consiliu Medical, condus de el insusi. Trebuie sa mentionam ca, la acea vreme, epidemiile erau o mare problema medicala si sociala, iar Davila avea experienta epidemiei de holera din Franta. In Tara Romaneasca, inca din 1854, a participat la elaborarea unui program de masuri pentru combaterea epidemiei de holera. A combatut tifosul la Teleaga si holera la Braila, unde el insusi s-a imbolnavit. Va face acelasi lucru, in timpul regelui Carol I, la Stefanesti.

MEDALIE COMEMORATIVA – medalie din bronz batuta cu ocazia sarbatoririi centenarului nasterii generalului, 1928 (avers si revers) (diametrul 80 mm) gravor Andre Lavrillier; pe revers, stanga: Medicina, Farmacie, Chimie, Serviciul sanitar militar si civil, dreapta: Scoala Veterinara, Orfelinate si Azilul Elena Doamna (in prim plan biserica azilului); in centru, grup alegoric si inscriptia STIINTA SI UMANITATE
In 1862 a fost desemnat sa unifice serviciile medicale din cele doua Principate. S-a deplasat personal la Iasi, unde a intampinat greutati in a-i convinge pe medicii sefi sa cedeze o parte din atributiile lor organelor centrale sanitare. Odata cu infiintarea Directiei generale a serviciului sanitar din ministerul de interne, a fost numit in functia de director, fiind primul din seria de conducatori ai serviciului sanitar roman, 1862. In acesta calitate a infiintat spitale in localitatile Dorohoi, Husi, Tecuci si in sudul Basarabiei, zona aflata atunci sub administratie romaneasca, la Reni, Cabul si Izmail.
Davila a detinut functia importanta de efor al spitalelor civile. Eforia era o administratie obsteasca, care dispunea de o baza materiala consistenta, obtinuta din donatii, care era folosita pentru intretinerea a o serie de spitale din tara. Davila a ocupat una dintre cele trei functii de efor (administrator) si va pastra aceasta functie pana la sfarsitul vietii sale. In acest context, i se atribuie numeroase realizari si numeroase masuri salutare in folosul obstei. Printre ele, crearea de servicii separate in spitale pentru mai multe specialitati (chirurgie, oftalmologie, etc.). In 1860, Spitalul Coltea a fost declarat clinica universitara, actiune de mare folos invatamantului medical, in partea sa de practica medicala. A infiintat Farmacia Centrala a spitalelor Eforiei, responsabila cu aprovizionarea. Masurile luate de Davila, in domeniul medical public, nu au fost intotdeauna indreptate in interesul medicilor sau farmacistilor, ci in interesul populatiei, ceea ce i-a atras multe dusmanii, care s-au finalizat cu indepartarea lui din posturile de decizie pe care le avea in Ministerul de Interne. A fost trimis chiar in judecata, intr-un proces care continea opt capete de acuzare, toate false si tendentioase. Si mai mult decat atat, dupa indepartarea lui, in multe situatii, lucrurile au revenit la starea initiala.
Davila si farmacia romaneasca
Ca sef al Spitalului ostasesc a avut o pozitie de respect si sustinere fata de farmacistul sef Francisc Prujinschi, cu treizeci de ani mai in varsta decat el. La randul sau, Prujinschi a intampinat cu entuziasm tineresc, proiectele inovatoare ale tanarului medic francez. Mai tarziu, in 1856, Fr. Prujinschi va fi numit, la propunerea lui Davila si prin decret de numire, dat de domnitor, in ordine cronologica, al doilea profesor din invatamantul medical si farmaceutic. Doctorul Davila este recunoscut ca artizan al invatamantului farmaceutic romanesc. In 1857, a infiintat prima clasa de elevi farmacisti, imprimandu-le sentimentul de responsabilitate, pe masura greutatii profesiei lor.

STATUIA DR. DAVILA, OPERA A LUI CAROL STORCK – soclul este executat in marmura cenusie, iar statuia in bronz. Se afla in fata Facultatii de Medicina din Bucuresti. Monumentul a fost inaugurat pe 12 oct. 1903
Dar cativa dinte farmacistii vechi, de formatie profesionala austriaca si ideologie de casta privilegiata, care functionau deja in farmaciile din Bucuresti, au privit cu oarecare reticenta noile perspective, care le amenintau interesele si vechile lor cutume. Astfel ca ei nu vor accepta infiintarea unui depozit de medicamente timp de jumatate de secol. Dar au aprobat schimbarea denumirii arhaice de gremiu, cu aceea de colegiu, pentru organizatia de breasla farmaceutica. Davila a introdus, ca obligatoriu, in farmacie, registrul de copiat retete, folost pana astazi in farmaciile publice si de spital. O interventie de mare importanta pentru modernizarea farmaciei romanesti, in aceasta perioada de progres inspirata de Davila, a fost si introducerea sistemului zecimal de masuri si greutati, aplicat in farmacie si medicina de la 1 ianuarie 1860. Mai tarziu acest sistem de unitati de masurare s-a denumit C.G.S., a devenit universal, iar Romania a fost printre primele tari care l-a adoptat. In 1859, a impus tariful romanesc la taxarea medicamentelor, care venea sa inlocuiasca taxa vieneza din 1855.
Una dintre realizarile sale, demne de consemnat, este infiintarea, la dispozitiile sale, a Gradinii Botanice de la Cortoceni, amenajata dupa modelul si planurile profesorului responsabil al gradinii, austriacul U. Hoffmann. Acest proiect raspundea si necesitatilor de materie prima proaspata, plantele, din care se preparau, la acea vreme, cele mai multe dintre medicamente. In mod nefiresc, plantele, de care abunda, in majoritatea lor si flora Romaniei, erau aduse, pana atunci, din import. „Flora Romaniei poate raspunde in mare masura trebuintelor medicale”[3, p. 67] sustinea Davila. Infiintarea Gradinii botanice in Bucuresti a fost de mare folos educatiei farmaceutice, dar si prepararii medicamentelor in farmacii.
Si tot Davila a fost cel care a adus si cel mai mare serviciu farmaciei prin dispozitia data de a se elabora prima farmacopee nationala, realizare care facea parte din planul de asigurare a independentei practicii farmaceutice fata de vecini. A apelat la unul dintre primii farmacisti ai tarii, in acceptiune stiintifica, farmacistul C.C. Hepites. In acel moment Hepites era medic si farmacist in armata, sef al biroului stiintific din cadrul serviciului sanitar miltar. Era ceea ce se numea atunci, “cap al mesei stiintifice” [1), p. 104]. Dupa cum bine se stie, Farmacopeea Romana Ed. I, era redactata in limba latina si romana si a devent functionala din 1 ianuarie 1865.

STATUIA DR. DAVILA (CAROL STORCK) – placheta de bronz in forma de scut, aflata pe partea posterioara a soclului, cuprinzand numele membrilor Comitetului de erigere (ridicare)
Davila a recomandat, printr-o dispozitie, farmacistilor romani sa se integreze in activitatea stiintifica, sa participe la sedinte de comunicari stiintifice alaturi de medici si sa organizeze conferinte publice si cursuri gratuite in localitatile lor, sa participe la colectarea de plante si minerale, sa studieze apele minerale din zonele unde locuiau. Doctorul Davila a determinat si organizarea primului congres de stiinte medicale si farmaceutice in 1884, la care farmacistii au prezentat lucrari in cadrul unei sectiuni. In timpul sau si prin influenta sa s-a infiintat Revista sanitara militara si alte publicatii medicale.
Davila a intervenit si intr-un alt domeniu, de mare importanta, care era necesar sa fie reglementat, cel al circulatiei substantelor toxice. Din nefericire, in aceasta privinta, in comert, domnea haosul. Printr-o hotarare a Consiliului medical superior, s-a interzis negustorilor, bacanilor si droghistilor sa comercializeze substante toxice. Aceasta masura a sprijinit si a usurat, printre altele si munca justitiei. De asemenea, s-au introdus printre disciplinele de invatamant si studiul toxicologiei si chimiei legale, ceea ce a facut ca si chimia legala de la noi sa ii reclame paternitatea.
La randul lor, farmacistii i-au pastrat si cinstit memoria, de-a lungul anilor, numindu-l cel dintai dintre marii inaintasi farmacisti. Ei au contribuit financiar, in mod substantial la ridicarea statuii lui Davila (realizata de Karl Storck) din fata facultatii de medicina din Bucuresti. Dupa moartea sa, farmacii din Braila, Barlad, Galati, Bucuresti, i-au primit numele si i-au expus bustul. Farmacistii si mai ales farmacistii militari, il comemoreaza cu fast cu orice ocazie si parca trecerea timpului da tot mai multa stralucire personalitatii sale.
A tratat cu mult interes farmacia militara din spitalul militar, pe care in 1859, a marit-o si modernizat-o sub numele de Farmacia Centrala Militara. Aici au facut practica toti elevii medici si farmacisti ai Scolii Nationale de Medicina si Farmacie.
Incepand cu anul 1870, a initiat si condus dotarea armatei cu medicamente, pansamente, truse, etc., dotare de mare folos sapte ani mai tarziu, in razboiul pentru Independenta Romaniei.
Alt domeniu farmaceutic, care isi leaga inceputurile de numele lui Davila, a fost controlul chimic al medicamentelor, care la vremea aceea era aproape inexistent. In farmacopeea austriaca reactiile de identificare a drogurilor erau rare, iar determinari cantitative nu existau. Pentru preparatele finite nu existau mijloace de control. Garantia calitatii era data de executie. De aceea se si vorbea mult de arta prepararii remediilor si despre talentul farmacistului. Controlul medicamentului era disciplina menita sa aduca preparatul executat in farmacie in sfera stiintelor exacte. Pentru determinarile chimice, erau necesare laboratoare de chimie, iar ele nu existau in Tarile Romane. Dar nu existau nici in restul Europei. Asa ca, Dr. Davila a infiintat, in 1862, un laborator de chimie, care a functionat sub conducerea lui Alfred N. Bernath-Lendway, doctor in chimie la Viena. Dar, conform unor informatii mai recente, obtinute prin studii de arhiva, s-a stabilit cu exactitate, ca primul laborator de chimie fara acte oficiale, a existat inca din 1860. Acest laborator functiona in cadrul laboratorului galenic al farmaciei centrale militare. Laboratorul se afla sub directa supraveghere a lui Davila si era condus, tot in mod neoficial, de farmacistul Francisc Prujinschi, iar din 1862 va fi condus de Frederic Bruss. El servea scopurilor didactice ale Scolii Nationale de Medicina si Farmacie. Farmacistii cu studii in strainatate dadeau aici examenul pentru obtinerea dreptului de libera practica in Principatele Unite. Alfred Bernath-Lendway preia acest laborator in 1863, in martie, iar in iulie are loc separarea gestiunii de gestiunea farmaciei. Ulterior, laboratorul va face parte din spitalul Coltea, ca Laborator al Eforiei Spitalelor civile, apoi va deveni Institutul de chimie, condus tot de Lendway. Deci inainte de razboiul de Independenta, functionau trei laboratoare de chimie, la Eforia Spitalelor civile, la facultatea de medicina (cel care provenea din Scoala Nationala) si laboratorul Spitalului Militar Central. Acesta din urma va deveni Laboratorul Central de Chimie al armatei si va avea si un post de conferentiar, farmacist in invatamantul medico-militar. In mod special, cei care vor lucra aici vor pastra multa vreme, poate pana in zilele noastre, sentimentul de apartenta la magistralul plan inovator initiat de Carol Davila.
Discipoli si critici
Davila a fost, in timpul vietii sale un personaj controversat si pentru unii incomod, dar apreciind lucrurile in perspectiva, istoria i-a restituit din plin, pozitia incontestabila de mare personalitate a medicinii romanesti. S-a bucurat de aprecierea a trei conducatori ai Principatelor, de simpatia populatiei din tara, care era protejata prin masurile sale. S-a bucurat si de prietenia unor personaje remarcabile, oamenilor de bine de pe inalta scena a vietii publice romanesti. Se vor dezbate, ani de-a randul diferitele fatete si dimensiunea personalitatii sale complexe. Se vor pune in lumina, iar si iar, rolul esential pe care l-a avut in reformarea sistemului de asistenta medicala de la acea vreme, din Principate, calitatea sa de creator al invatamantului medical universitar si mediu, calitatea de organizator al serviciului medical al armatei. S-au format, de-a lungul timpului, pasionati biografi ai sai, care s-au intrecut in a-i elogia calitatile de organizator, vizionar, om de stiinta, profesor si medic practician, om de aleasa omenie, mare roman si mare patriot. Va fi poate medicul despre care s-a scris cel mai mult si sigur medicul implicat activ in cele mai multe domenii medicale.
Il elogiaza medici, medici militari, farmacisti, farmacisti militari, veterinari, chimisti, botanisti, profesori universitari, istorici militari, academicieni sau pur si simplu oameni de cultura. Mari artisti romani au lasat eternitatii imaginea sa, ca Brancusi, in celebrul bust din curtea Spitalului Militar Central, Nicolae Grigorescu, Teodor Aman. Il amintesc francezii, italienii, germanii, cei care ar avea motive sa-si atribuie originea sau educatia lui, cei a caror limba o vorbea cu desavarsire. Dar mai presus de toate il apreciaza romanii, care au avut ocazia providentiala sa il numere pe Davila printre marii romani care nu s-au nascut pe meleagurile noastre.

MUZEUL MILITAR NATIONAL BUCURESTI – Constantin Brancusi, bustul dr. Carol Davila. A fost turnata in bronz in 1912, dupa lucrarea lui Brancusi, executata in gips. A fost expusa in curtea Spitalului Militar Central, apoi mutata la muzeu. A fost inlocuita cu o copie de bronz
B i b l i o g r a f i e
1. IUGULESCU Constantin – Fond Personal de Arhiva, Carol Davila, Vol. I, Comunicari, extrase, etc., 1969-1984, Bucuresti, 2002; p. 87, 88, 104;
2. IUGULESCU Constantin – Fond Personal de Arhiva, Dr. Carol Davila, vol.II, Centenar nastere si deces, Bucuresti, 1987-2002;
3. SPIELMANN Josif, BAICU Graziella – Istoria stiintelor farmaceutice in Romania, Ed. Medicala Amaltea, 1994;
4. IUGULESCU Constantin, Mogosanu George Dan – Din epopeea Serviciului sanitar militar in razboiul pentru independența Romaniei (cu o privire atenta asupra Serviciului farmaceutic) Ed. Medicala Universitara Craiova, 2006.
Farm. Alex Ursuleanu, membru SRIF
- Home
- Colecții
- Personalități
- Domenii
- File de Istorie
- Link-uri farmaceutice
- Noutăți